A crescut valoarea tichetelor pentru persoanele care donează sânge

280 de lei vor primi donatorii, pentru o sesiune de donare, faţă de 68 de lei, cât primeau până acum. Românii care donează sânge vor primi șapte tichete de masă, de 4 ori mai mult  iar valoarea unui tichet a crescut la 40 de lei față de aproape 10 lei. Se poate dona sânge de maximum 4 ori pe an, la un interval de 3 luni.

În România numărul persoanelor care donează regulat sânge nu este constant. Autoritățile speră cu această măsură ca numărul donatorilor să crescă considerabil. Pe lângă cei 280 de lei, constând în tichete valorice, donatorii mai beneficiază de o zi liberă de la serviciu şi 50% reducere la transportul în comun.

Condiții pentru a putea dona sânge 

  • să ai vârsta cuprinsă între 18-60 ani;
  • să fii cetățean român sau rezident în România;
  • să ai greutatea >/= 50 kg;
  • să ai tensiunea arterială între 10 ți 18 mmHg;
  • să nu fi suferit intervenții chirurgicale în ultimele 6 luni;
  • să nu fii în evidență cu diverse afecțiuni în tratament (diabet, boli cardio-vasculare, hematologice, renale, infecțioase sau parazitare, reumatologice, neurologice, alergii etc.);
  • să nu ai predispoziție la sângerare prelungită în caz de leziuni;
  • femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în perioada menstruală.
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram