A fost lansată Bebbo, o aplicatie cu sfaturi pentru îngrijirea copiilor cu vârste între 0 și 6 ani

Noua aplicație mobilă, le oferă părinților din România, sfaturi sigure și utile cu privire la sănătatea și bunăstarea copiilor lor, fiind un real ajutor pentru organizarea meselor, a vizitelor medicale sau a programului de joacă, potrivit Unicef România.

“Aplicația Bebbo este partenerul în creșterea și dezvoltarea copilului de la naștere până la vârsta de 6 ani. Cea mai complexă aplicație pentru părinți, care  oferă toate instrumentele și recomandările de specialitate până în prima zi de școală. " Aplicația Bebbo include, îndrumări specifice pentru părinți și îngrijitori cu privire la modul în care să se îngrijească de propria sănătate. Bebbo a fost dezvoltată la nivel regional de către UNICEF cu sprijinul Agenției Austriece pentru Dezvoltare și al Uniunii Europene și este disponibilă în alte 14 țări din Europa și Asia Centrală. Până în prezent, la nivel regional, aplicația este folosită de peste 100.000 de utilizatori. Bebbo poate fi descărcat gratuit și instalat în câteva secunde prin Google Play sau App Store. Aplicația mobilă în limba română, a fost lansată de Senatul României și UNICEF.

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram