Călărași: Primele apartamente ANL pentru medici au fost ocupate

Autoritățile călărășene au găsit o soluție atât pentru specialiștii din domeniul sănătății, din structurile Ministerului Afacerilor Interne, cât și pentru cei care vin din alte zone ale țării, pentru a lucra în județ. Nouă medici au primit noile locuințe ANL, urmând ca cele rămase disponibile să se repartizeze într-o a doua sesiune.

Sănătatea e lucrul cel mai de preț pe care îl putem avea. Am citit multe mesaje de apreciere și mulțumire scrise de diferite persoane. 

 Nouă medici din Călărași, au primit cheile de la locuințele pe care le punem la dispoziție în cadrul proiectului de a crește calitatea serviciilor medicale prin atragerea de specialiști. Unii medici chiar ne-au mulțumit că îi ajutăm cu facilitățile pe care le acordăm.

Le-am spus că nu trebuie să mulțumească nimănui. Că trebuie să dispară conceputul de a mulțumi cuiva care își face treaba. E o normalitate. A scris administratorul public al Consiliului Județean, Bogdan Mihai pe rețeaua de socializare.

20 de apartamente cu două camere, 5 apartamente cu 3 camere și 5 garsoniere au fost construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), destinate închirierii pentru specialişti din domeniul sănătăţii.

Consiliul Județean Călărași a pus la dispoziție terenul și a finanțat suma necesară rețelelor tehnico – edilitare: alimentare cu apă, canalizare, gaze naturale, electricitate, circuite carosabile și pietonale, spații verzi. Cei ce le vor primi le pot păstra doar atâta timp cât muncesc în județul Călărași, informează călarașipress.ro

Constantin Miu

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram