Ionuț Stroe: „Se strâng deja multe acuzaţii că George Simion, liderul AUR, ar avea o legătură cu serviciile de informaţii ruse”


Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a scris, sâmbătă, pe pagina de Facebook că, „în ultima săptămână doi oficiali au spus asta cu subiect şi predicat: un fost ministru al apărării din Republica Moldova şi un agent al serviciilor de informaţii ucrainene.

George Simion tace asurzitor pe acest subiect, iar tăcerea lui sună mai degrabă a vină. Începem să vedem că în spatele unui aşa-zis 'suveranism' se află doar o mare păcăleală cu iz rusesc”.

Stroe a amintit în postarea sa că „George Simion are interdicţie de intrare şi în Ucraina, nu doar în Moldova. Să explicăm mai bine: două ţări, vizate insistent de acţiunile Rusiei, au decis că George Simion este persoana non-grata. Oare de ce? De ce nu ne spune deschis, ca lider al unui partid parlamentar? Am observat toţi că George Simion este vocal în România doar pe subiectele care favorizează interesele Rusiei. Poate acum înţelegem mai bine de ce, de exemplu, la începutul agresiunii Rusiei în Ucraina, acelaşi George Simion a tăcut şi i-a luat foarte mult timp să zică ceva. E greu să te dai pro-european în România, când un pic mai încolo, dincolo de graniţă, în Moldova şi Ucraina, alţii te consideră doar un pro-rus.”

Roxana Florea

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram