Natalia Intotero. "60% dintre cadrele didactice titulare au vârsta de la 48 de ani spre pensionare, iar profesorii pensionari care suplinesc catedrele deficitare nu sunt adaptaţi evoluţiilor tehnologice."


"În momentul de faţă, 60% dintre cadrele didactice titulare în învăţământ au vârsta de la 48 de ani spre pensionare. În ultimii doi ani, peste tot în ţară a fost deficit la matematică, fizică, chimie, materii pe care le întâlnim la foarte multe examene şi, prin bunăvoinţa cadrelor didactice pensionare, s-a încercat acoperirea acestor catedre", informează Agerpres.

"Persoane, să ştiţi, şi de 80 de ani au venit să dea o mână de ajutor, dar, din păcate, aceste persoane sunt foarte drăguţe, dar nu mai sunt la punct cu tot ceea ce înseamnă evoluţia aceasta tehnologică. Şi atunci trebuie regândit sistemul de salarizare, atragerea profesioniştilor şi inclusiv a lăsa posibilitatea primarilor să vină cu soluţii - aici poate modificăm şi Codul administrativ, dacă este cazul", a spus Preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, Natalia Intotero (PSD), în cadrul unei dezbateri pe marginea Legii educaţiei, organizate la Bistriţa.

În cadrul întâlnirii s-a mai discutut și despre salarizarea personalului nedidactic şi didactic auxiliar, nedecontarea transportului pentru inspectorii şcolari şi personalul nedidactic, admiterea la liceu şi organizarea examenului de bacalaureat, finanţarea unităţilor de învăţământ, soarta liceelor pedagogice şi a palatelor copiilor, necesitatea unui număr mai mare de profesori de sprijin pentru elevii cu cerinţe educaţionale special.


Propunerile au fost preluate de către deputaţii PSD şi urmează să fie centralizate, pentru a fi depuse eventuale amendamente atunci când legea învăţământului preuniversitar va fi discutată în Parlament. Constantin Miu

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram