Opt copii și un adult, uciși de un elev la o școală din Belgrad

Alți șase elevi și o profesoară au ajuns la spital după ce un tânăr de clasa a VII-a a deschis focul în unitatea de învățământ.

Autoritățile din Serbia au anunțat ca atacatorul, elev la aceeași școală, a fost cel care a sunat la poliție pentru a anunța ce a făcut. Polițiștii ajunși la fața locului au găsit asupra tânărului o listă pe care erau scrise numele copiilor pe care voia să îi ucidă.
Anchetatorii susțin că atacatorul ar fi furat arma de la tatăl său și că părinții acestuia au fost arestați.

Mai mult, în afara armei cu care și-a împușcat colegii, tânărul mai avea una în rucsac. Pe de altă parte, tatăl atacatorului, cel în posesia căruia se aflau ambele arme din punct de vedere legal, le-a spus anchetatorilor că acestea erau ținute într-un seif. ,,Evident, copilul știa codul, din moment ce a reușit să pună mâna pe pistol.”, a anunțat purtătorul de cuvânt al poliției.
Elevul și-ar fi pregătit atacul o lună de zile. În drum spre școală, acesta a pregătit patru cocktail-uri Molotov. Odată ajuns acolo, el a împușcat paznicul, apoi pe eleva de serviciu, pentru ca în cele din urmă să se îndrepte către sala în care se ținea ora de istorie, unde a tras în primă fază spre profesoara care preda, apoi spre ceilalți elevi.
Atacatorul era cunoscut ca un elev excelent care nu a avut niciodată probleme mentale sau emoționale.
Guvernul din Serbia a declarat doliu național pentru trei zile.

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram