Profesorii sunt nemulțumiți de promisiunile Guvernului. Protest cu 20.000 de dascăli pe 9 iunie

Creșterile salariale acordate de Guvern și memorandumul privind majorările viitoare pentru profesori nu i-au mulțumit pe angajații din învățământ. Aceștia susțin că documentul asumat de Guvern nu are nicio valoare și poate fi tratat ca o simplă promisiune din partea liderilor politici.
,,Un memorandum nu prezintă foarte multe garanții din punct de vedere juridic, dar politicienii noștri ne-au demonstrat că nici un act normativ și nicio lege nu poate prezenta garanții. Trebuie să dea un răspuns din partea Guvernului, a ministrului Justiției, de ce nu se poate prinde într-o OUG ceea ce am solicitat noi. Nu am primit un răspuns asumat de ministrul Justiției. Există foarte multă suspiciune din partea noastră, din partea întregului corp profesoral”, a declarat liderul Federației Sindicatelor din Educație ,,Spiru Haret”, Marius Nistor pentru Digi 24.
Pe de altă parte Guvernul încearcă să îi convingă pe dascăli că va respecta toate prevederile din memorandum.
,,Situația este complicată. Nu cred că vreun guvern își va permite să nu-și respecte angajamentul față de educație. Toată țara a văzut forța acestei categorii socio-profesionale. Guvernul a înțeles cât de important este acest sistem, poate mai târziu decât trebuia, dar este evident că s-a intrat într-un alt calendar și într-un alt fel de asumare”, a susținut ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, după ședința de la Palatul Victoria.
Greva profesorilor a afectat anul școlar în curs, iar ministrul Educației a anunțat și o serie de măsuri.
,,Probele de competențe din cadrul examenului de Bacalaureat se vor susține în perioada 14-23 Iunie. În ceea ce privește probele scrise pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională, nu se impune în acest moment modificarea calendarului. (…) Pentru clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a pentru seral și frecvență redusă, perioada de încheiere a situației școlare se prelungește până pe 13 Iunie”, a anunțat Ligia Deca.
Memorandumul asumat de Guvern prevede noi creșteri salariale începând cu Ianuarie 2024.

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram