Proiect USR: În termen de maximum 40 de zile autorităţile locale să fie obligate să dezbată şi să voteteze iniţiativele cetăţeneşti

Senatorii USR Remus Negoi şi Radu Mihail au depus la Parlament o iniţiativă legislativă care prevede că autorităţile locale sunt obligate să dezbată şi să voteze proiectele de hotărâre în maximum 40 de zile de la înregistrare, informează USR Constanța.

" Aceste iniţiative cetăţeneşti vor trebui dezbătute fie în şedinţa ordinară, fie în şedinţa extraordinară a consiliului local sau judeţean, mai prevede proiectul."

Aceștea au afirmat că sunt primării în țară unde edilii ignoră miile de semnături strânse de la cetățeni.

"Inițiativa legislativă presupune o modificare destul de simplă a Codului Administrativ dar care trebuia făcută de foarte mult timp, în condițiile în care de multe ori administrațiile locale uită că au fost alese ca să rezolve problemele cetățenilor. "

Așa a fost în cazul Pădurii Comorova de la Mangalia, pe care primarul de acolo pur și simplu nu vrea să o protejeze de apetitul dezvoltatorilor imobiliari. Iar colegii din USR Mangalia, care au strâns peste 2.000 de semnâturi, aşteaptă de aproape un an ca inițiativa să intre pe ordinea de zi a Consiliului Local Mangalia. Termenul propus, de 40 de zile, pentru ca iniţiativa să intre în dezbatere şi la vot, este suficient de mare pentru a da timp aparatului administrativ al unei primării sau consiliu județean de a documenta și a pune pe ordinea de zi a ședințelor de comisii de specialitate aceste inițiative cetățenești.

Roxana Florea

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram