Trupa ASIA a strălucit pe scena Sălii Palatului într-un spectacol de lumină și culoare

După aproape 25 de ani de la lansarea trupei pe piaţa muzicală românească, formația ASIA s-a reunit cu un sound nou, fiind acompaniate de un band, în componența căruia s-a aflat, în calitate de toboșar dar și impresar, Florin Ionescu.

Cortina s-a ridicat pe acordurile melodiei „Sună periculos” în aplauzele publicului, iar cele patru componente ale trupei A.S.I.A, Anca Neacşu, Sorana Darclee Mohamad, Ianna Novac şi Anemona Niculescu vizibil emoționate au cântat alături de cei prezenți în sală.

„Dă-mi nopțile înapoi”, „Garsoniera ta”, „O iubire de-o vară”, „O cireașă amară” au fost câteva din celebrele lor hituri care au fost fredonate împreună cu fanii la Sala Palatului în cele două ore de spectacol.

Trupa A.S.I.A a luat ființă pe 8 martie 1999 și a fost denumită după iniţialele lor.

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram